Satul Mihail Kogălniceanu se formeaza la începutul secolului al XlX-lea în contextul creării în zona a
numeroase târle de oieri transilvăneni (din Carpaţii Meridionali) fiind atraşi de vegetaţia bogată a luncii lalomiţei şi Dunării.
Veniţi prin "învoiala boierească", ei şi-au aşezat târlele în meandrele (coturile) râului lalomiţa.
Această aşezare rurală s-a format la început din târlele lui Iepure ce avea în componenţă 13 familii, toţi "iconcmi de oi".
S-a numit Cotul lui Iepure, dupa numele celui mai bogat oier, Tanase Iepure.
Probabil din cauza inundaţiilor râului Ialomiţa, cam în aceeaşi perioadă, Târlaşii s-au mutat pe terasa (câmpie), formând pe moşia Mănăstirii Mislea, o nouă aşezare, "satul Mislea".
În 1903, au fost aşezaţi în nord-estul satului, oameni din judeţele Vlaşca, Teleorman, împroprietăriţi din moşia Misleanca.
Predominanţa vlăscenilor din aceasta parte a satului, a făcut să li se spună locuitorilor de aici "vlăsceni".
În 1906 au fost colonizaţi oameni din zona Buzăului care au populat nord-vestul satului actual.
Şi astăzi se spune "munteni" locuitorilor din această parte de sat.
În 1908, cele trei unităţi de sat, "Cotul Vechi", "Vlăscenii" şi "Muntenii", au fost unite într-un singur sat sub numele de Mihail Kogălniceanu după numele primului-ministru care a împroprietărit ţăranii.
ISTORICUL
Comunei Mihail Kogălniceanu, Raionul Ferești
Regiunii Constanța (Astăzi București)
1860-1960
Pe la anul 1860 pe aceste meleaguri nu erau decît cîteva case răzlețe prin pădurea Chirana (Kirana), iar acei tîrlași se ocupau cu creșterea vitelor, deoarece nu era decît teren de pășune, numai pe unele locuri spărgeau țelina și semănau mei, cări hrana lor era mămăliga de mei. Pe atunci nu se semăna porumb și mei; era cazul căci ei erau vremelnici și dacă auzeau că au trecut turcii Dunărea, se retrăgeau spre munți.
În 1864, cînd era domnitor, Alecsandru Ioan Cuza și ministru Mihail Kogălniceanu, găsind 13 inși pe aceste moșii, i-a împroprietărit pe dealul ce face un cot, unde fusese mai înainte un tărlaș - Epure, dînce numele satului celor 13 inși - Cotul lui Epure.
După ce moșia a fost luată de un grec de la stat cu arunda, a început să mai vină și alți tîrlași pe moșie. Au început să spargă pămîntul înțelenit și să semene mei, apoi să semene și orz, grîu, iar mai pe urmă și porumb cu bobul mic - zic cicatrice.
Pe la anul 1890, Cotu-Epure era format de vreo 30 case, iar unii mai locuiau în alt cot zis - Cotu Afumatului. Acolo erau familiile Cursanu și Cepărești, care locuiau mai înspre pădure, unde avea un puț sub păr, nume ce se păstrează și azi “Părul lui Ceparu”.
Pe la anul 1897 venind să muncească la boer și oameni de la Luciu, Mihai Bravu, Gura Ialomiței și Brăila a fost desțelenită aproape toată moșia, dar grîu șu porumb se semănase numai în partea de apus, iar în cealaltă parte se semăna orz, ovăz și secară.
În toamna anului 1903 s-s făcut împroprietări pe jumătate din moșie în partea de răsărit și dăduse cîte 4,50 ha arabil, 0,26 ha loc de casă și 0,30 ha rezervă în jurul satului. Se dă numele satului “Mihail Kogălniceanu” Primii care s-au mutat la pămînt au fost Petcu Oprea, apoi Moise Pouzea, Gheorghe Cioc, alde Bocirnea, Cursanii, Vlăscenii și alții de pe moșii locuite de alte județe învecinate.
În 1906 s-a împroprietărit și restul de moșii din spre apus venind mai mulți din județul Buzău, iar această partea a satului i se zicea satu nou “Mihail Kogălniceanu”, iar cel dinspre răsărit - satul vechi “Mihail Kogălniceanu”.
În toamna anului 1905 s-a deschis prima școală, în casă cu chirie la Gavrilă Natu, sub conducerea învățătorului Alexandru Rădulescu.
În 1908 s-a împroprietărit satul Mihail Kogălniceanu cu vreo 325 ha izlaz de pădure pe moșia Hagieni, iar vitele mergeau la adăpat la rîul Ialomița.
Prin anul 1909 se construiește o sală de clasă cu fonduri de la stat și încep copiii să învețe în școală proprie.
Între anii 1913-1915 se construiește Biserica. În anul 1919 se înființează Banca Populară de Ilie Cazanean, iar în 1920 se încep a împroprietării după legea agrară pentru noi pe moșia lui Cantacuzino Țăndăreaucă, iar apoi în anul 1922 toți care aveau vatră de 21 ani și era căsătorit a primit 5 ha pămînt arabil.
Se înființează coopeorativa “Unirea”.
În anul 1923 satele Cotu Epure, Mihail Kogălniceanu vechi, Mihail Kogălniceanu nou se face comună și se numește comuna Mihail Kogălniceanu. Tot acum în 1923 sînt împroprietăriți coloniștii Bărcănești, se construiesc cruci comemorative pentru eroii din războiul 1916-1921 la cimitire.
Între anii 1924-1925 se construiește o a doua sală de clasă cu fonduri adunate de la locatari, o sticlă cu pergament este zidită sub scări.
În 1928 se instalează primul telefon în comună, cu stîlpi procurați din comună și se face legătura cu oficiul P.T.T.Țăndărei. Se aliniază străzile și se sănțuiesc. Se fac șosele de pămînt în raza satului făcîndu-se legătura cu șoseaua Naționala București - Constanța.
Se înființează cursuri de 20 buni gospodari și șezători cu femeile seara la lucru.
Se înființează Căminul Cultural și Biblioteca în salonul lui Nicolaie Miron. Între 1934-1935 se construiește localul de primari (Sfatul popular) din fondurile comunei și se mai procură mobilierul necesar.
Se împroprietărește comuna cu 100 ha izlaz la Gura Ialomiței și se mărește și la Mihail Kogălniceanu cu 13 ha pentru coloniști.
Se dă nume la străzi, la cimitire și se numerotează casele.
În anul 1943 se împrejmuiește tot terenul de la biserică și se face parc Comunal, zis și parcul eroilor din războaie unde s-a construit și monumentul eroului necunoscut.
S-au plantat cu arbori, s-a ornamentat și cu flori și se înființează grădinia de zarzavat.
În anul 1946 se împroprietăreșc toți veniții din războiul al doilea pentru izgonirea nemților din țară.
În 1947 se lichidează fosta Cooperativă “Uniunea” și se înființează Cooperativa M. Kogălniceanu. Se trece Banca Populară la cooperativă și se vinde și cumpără localul Cooperativei.
Se înființează gospodăria colectivei dîndu-se numele Gospodăria agricola Colectivă “A.A. Jalareov”. Se construiește un alt local de cămin cultural în locul lui Barbu Munteanu.
În anul 1957 se colectivizează toată comuna unde lucrează toți locuitorii. S-au construit localuri, magazii, grajduri, cotețe de păsări, maternități de scroafe și crescătorii de porci.
Alături de …, rotarii și ferarii satului, în sat i-a naștere secția de cismărie.
Se construiește un local de școală în locul de casă Udrea
Se construiește un alt local de școală mare pe locul stadionului Sportiv. Deci de al anul 1860 unde nu erau decît cîteva case prin pădure și 1960 ce comună frumoasă înzestrată cu tot ce se vede astăzi.
Puncte Istorice
-Ialomița veche (privalul) care serpuiește pe izlaz și prin pădure făcînd mai multe căluri ca cotu Lăcuiului, Cotu Vrînceanului, Cotu lui Stănică, Potcoava și altele.
-Pădurea Kirana, care a luat numele de la o cîrciumăriță de pe vremea grecilor, care o chema Ana și ei i-a zis Kir Ana, adică coroana Ana.
-Malul cel mare care și el face mai multe coturi de la Voica Guraie la Butereaza face un cot ce se cheamă Cotu Epure.
La cimitirul de la răsărit alt cot, care se cheamă Cotul lui Ghinea.
-Movila mare din spre Gura Ialomiței se cheamă movila Străjerului (aici se făcea de strajă ca să nu vină turcii dinspre Vadu Oii.
-Movilele gemene: cum este Gospodăria (azi CAP) alte ciuci pe cîmp cum este cea a lui Balacan și a lui Dulea pe drumul Vascelui.